Catalogul tehnicilor de securitate dinaintea internetului, cu pași de implementare pentru azi. Fiecare fișă urmează aceeași structură — originea, principiul, amenințarea de azi, cum o implementezi luni dimineață, unde eșuează și cadrul legal — ca să poată fi citită în orice ordine.
12 fișe
Un cuvânt sau o întrebare convenită dinainte, față în față, pe care doar persoana reală o poate da — o verificare pe care o voce clonată cu AI nu o poate trece, oricât de perfectă ar fi, atât timp cât secretul nu a fost compromis.
Nicio acțiune critică nu poate fi dusă la capăt de o singură persoană — este nevoie de două chei, două semnături sau două aprobări, deținute de oameni diferiți.
Procedura pentru cel mai rău caz trebuie să existe într-o formă pe care cel mai rău caz nu o poate distruge — tipărită, la îndemână, în afara sistemelor pe care le protejează.
Un secret păstrat într-un înveliș care nu poate fi deschis fără să lase urme — astfel încât nu împiedici accesul, dar îl faci imposibil de ascuns.
Un text supraviețuiește nu pentru că este bine păzit, ci pentru că există în mai multe copii, în locuri diferite, dintre care cel puțin una este departe de orice foc — regula copiilor de rezervă, scrisă de călugări cu o mie de ani înainte de ransomware.
Fiecare om știe doar ce îi trebuie ca să-și facă treaba, astfel încât compromiterea unuia singur să nu compromită întregul — regula need-to-know, pe care rețelele de rezistență au plătit-o cu vieți ca să o învețe.
Un document este autentic dacă se potrivește exact cu o copie-martor păstrată în altă parte — principiul din spatele hash-ului, al semnăturii electronice și al verificării unei facturi, inventat de notari medievali cu un cuțit.
Cel mai sigur canal este cel care nu există — informația critică se mută fizic, de un om, între sisteme care nu sunt conectate la nimic.
Singura metodă de criptare dovedită matematic imposibil de spart — și lecția, plătită de serviciile sovietice, că nu algoritmul cedează, ci oamenii care gestionează cheile.
Un lucru fals, atrăgător, pe care nimeni cinstit nu are motiv să-l atingă — astfel încât prima atingere este dovada că atacatorul a intrat.
Un semnal convenit dinainte, invizibil pentru cel care te forțează, prin care transmiți „fac ce mi se cere, dar nu de bunăvoie” — ca apoi cineva să acționeze.
Nu este suficient ca cineva să stea de pază — trebuie să existe dovada că a stat, cineva care verifică dovada și o consecință când lipsește; paza fără jurnal este o speranță.
